Mulţumit, zac într-o rână prin curtea unui sătean, la un pahar de vorbă (vinul l-am terminat de vreo două ore) cu vicele. Viceprimarul, adică. Eu mă plâng de salariu, el se plânge de primar. Şi nu ne mai ascultăm unul pe altul de ceva timp, cam de la prima duşcă, dar nu-i bai, că avem amândoi multe de zis. Cu puţin efort, poate l-aş auzi cum spune că primarul este şi astăzi, cu o zi înainte de alegeri, plecat să distribuie materiale electorale: geci, pături şi găleţi. Dar e prea complicat, plus că, anul ăsta, a ieşit vinul parcă mai tare ca oricând.
Deodată, în curte apar câteva persoane, ceva mai atinse decât noi, privind cu mare atenţie în gol şi rostogolind cuvintele cu un perfect accent sudanez. Se aşează, care pe unde apucă (butoiul de plastic cu murături nu este întotdeauna un scaun bun, dar să fie de sufletul morţilor, parcă despre asta vorbea vicele, de morţi şi, parcă, de mamă, scoţându-şi saramura din pantofi). Apoi continuă o discuţie începută de ceva timp, legată, fireşte, de alegeri. Ciulesc urechile, că parcă îmi sună cunoscut numele vehiculate ca fiind ale candidaţilor. Candidaţi la ce? La postul de dictator african? A, scuze, sunt candidaţii pe care îi vom umple de tuş cu ştampila pe figură mâine, dar sătenii sunt machiţi (pardon de expresie) şi vorbesc tare ciudat.
Şi îl ascult pe unul cum zice că B'se o să-i tragă în ţeapă pe corupţi. „Stai, bre, că aia a fost în campania trecută”, zice altul. „Şi n-a fost aşa?”, se îmburică primul. „Ba da, s-a umplut ţara de ţepe, cel puţin una pe fund de locuitor...”. „Da, vine replica, dar nici cu Gia'n nu mi-e ruşine. Ăsta vrea să ne dea pe mâna mogulilor şi a comuniştilor”. „Că pân-acum nu am fost tot pe mâna lor”, nu se lasă oponentul. „Dă-i încolo pe amândoi, se repede un al treilea, că vor să le vândă ţara ungurilor”. Am remarcat, în sinea mea, că nenea acela nu va fi vreodată simpatizant UDMR, decât dacă i-o va cere explicit Vadim. Şi discuţia continuă pe acelaşi ton, cu replici aprige, pe care nu mai am răbdare să vi le traduc într-un limbaj inteligibil. Unul mai tânăr, muncitor la oraş, ne explică, mai pe înţelesul nostru, cum stă treaba cu eşicherul politic: PDL e de stânga, PSD e de dreapta şi PNL e tot de dreapta, dar mai la extremă... Noroc că apare gazda, cam întunecată la faţă (fără a fi membru al vreunei etnii conlocuitoare) şi mai aduce una bucată deca de vin, probabil în memoria butoiului cu murături sucombat prea devreme.
Doamne, cum mai trece timpul! Şi ce tare a ieşit vinul în anul ăsta! Nici nu mai ştiu cât am băut. Ne despărţim prieteni cu toţii (până şi vicele îi rosteşte jurăminte de credinţă primarului, la telefon). Şi ne promitem că ne vom întâlni şi mâine, tot aici (gazda capătă o paloare cadaverica), să mai bem ceva, apoi mergem cu toţii la vot. „Tot ca acum cinci ani”, zice unul, apobat în cor de ceilalţi. „Că om fi fost noi beţi, da' am ştiut pe cine votăm”, a completat, primind un număr ceva mai redus de încuvinţări.
Astfel încât, dacă nu aveţi chef să votaţi mâine, nu e nici o problemă, lăsaţi pe noi! Cunoscând cu exactitate perspectivele, vom vota în deplină cunoştinţă de cauză, în timp ce voi ne veţi mulţumi zilnic, timp de cinci ani, pentru cel pe care vi l-am ales.
Gata. Cărţile au fost aruncate. Zarurile au fost făcute. Râie na-vă-n plus. S-a terminat şi cu asta. Sau, cel puţin, aşa voi zice mâine, beat cui, punând ştampila. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu