8. Vitali

   La Căminul Cultural, atunci când am plecat, distracția era în toi. Invitații, poeți și prozatori din toată țara, ba vreo câțiva și străini, de pe meleaguri ex-sovietice, continuaseră degustarea vinului de regiune superior. Superior oricărui laxativ cunoscut de rasa umană, căci drena măruntaiele mai abitir ca un pumn de leacuri dedicate purgației neîntrerupte. Dacă ar fi avut cineva ideea accesului cu plată la toaleta din fundul curții, ar fi devenit putred de bogat în acea seară. Deși, privindu-i pe mulți dintre scriitorii prezenți, pariez că ar fi găsit un loc ascuns și gratuit, în total consens cu vântul care le sufla prin buzunare.

7. Opincești

   Opincești, localitate cu răsunet istoric în inima cunoscătorilor, printre care, după doar două ore petrecute în zonă, mă aflam și eu. Toată suflarea comunei ținea să își pună la curent ignorantul interlocutor cu faptul că acolo țăranii s-au răsculat primii împotriva boierilor opresori. I-au prins și i-au spânzurat (i-au tras pe roată, ars pe rug, tras în țeapă ori le-au introdus dinamită în... Mă înțelegeți, variantele diferă, depinzând de imaginația localnicului). Gurile rele (din alte comune, învecinate) afirmau că boierii, departe de a fi prinși și executați, ar fi pus la punct un sistem ingenios de ciomăgire a răsculaților, care s-ar fi întors acasă nervoși, plini de vânătăi și înjurându-și consoartele că i-au trimis la luptă inegală pentru a lua bătaie.

6. Gigi

   Cei trei cunoscători se uitau la foile acoperite cu rânduri negre și versuri albe (bine că nu era invers) plăcut impresionați. Domnul Adamescu se trăgea de perciuni până îi dădeau lacrimile, făcând jonglerii cu proteza în gura larg deschisă. Domnul Vasile stătea într-o perfectă poziție verticală, pentru el anatomic imposibilă, cu ochii binișor holbați și părul vâlvoi.

5. Porcul

O melodie populară și săltăreață plutea în aer, aproape vizibil. Am dat să o prind, dar am simțit o groaznică durere de șale. În timp ce mă trezeam, încet, ca orice poet care se respectă, prețuindu-și visele și lăsându-le să își mai facă puțin de cap, am înțeles ce se întâmpla. Suna un telefon mobil, zglobiu și dezinhibat, punând în valoare muzica de petrecere desemnată ca ton de apel. Iar eu dormisem o noapte întreagă oarecum ghemuit sub pernă, evitând instinctiv trezirea timpurie pe acorduri țopăitoare. Căci telefonul a sunat, cu mici întreruperi, de seara până dimineața. Iar proprietarul fie l-a abandonat, fugind din cameră (mă rog, și din localitate să fi fugit, și tot îl auzea), fie stătea în preajma lui, ascultând încântat melodia.

4. Balauru'

„Uite, sulifrici, cum stă treaba. Eu te-am lăudat de față cu ăia, că meriți și tu o încurajare. Da' mai dă-o-n bălării de poezea... cum i-ai zis? Ermetică? În sfârșit. Eu am priceput ce vrei tu să zici, că mă duce capul, dar maiorul Adamescu, de la trei, era să-și înghită proteza în somn. Măi, copile, tu nu poți să scrii normal, ca oamenii? Să spui și tu, simplu, că una și cu una face doi, nu să ne alergi pe lângă tufișul de leuștean. Că nu mai suntem nici noi tineri...”

3. Năzuința

„Da. Ei, da, domnule, asta e altceva! Nu, băieți?”, a exclamat Dom' Colonel, începând să aplaude. Capul i se mișca în ritmul bătăilor din palme, făcându-l să semene cu un cățel de pluș dintr-o mașină în mișcare. Kitschul acela din alte vremuri. Pe când era la modă, eu nu aveam mașină. Acum, că am mașină, nu mai găsesc nicăieri cățel. Am avut o idee alternativă, dar maidanezii din spatele blocului rânjesc a luptă dreaptă, haită contra unul, doar când mă văd. Semn că, în mediu neprielnic, și câinii dezvoltă niscai tendințe paranormale, citind cu acuratețe gândurile.

2. Criticul

Onorabilul domn Trașcă este cel mai respectat șef al asociației de locatari din zona în care locuiesc. Fost colonel în armata română (cică a ieșit la pensie doar căpitan, dar i se spune Dom' Colonel, recunoscându-i-se meritele incontestabile), musculos și lat în umeri, tuns foarte scurt, cu bărbia pătrată și ochi pătrunzători, ușor înduioșați de miopie, pumni mari cât borcanele de murături... Nu știu, am vrut să mai adaug ceva despre el, dar descrierea mi-a provocat o teamă de neînțeles.

1. Sugestia

„Bre, vecine, da' ce mișto scrii matale! Nu te-ai gândit să mergi pe la cenacle, pe la ceva?”
Vizitele vecinului meu mă inspiră întotdeauna. Mai ales că era prima dată când îmi călca în casă. Și când ne întâlneam într-un cadru (să zic așa) organizat, adică nu pe scara blocului. L-am privit cu duioșia crocodilului care a adoptat un pui de antilopă și am schimbat subiectul. Ambițiile mele de scriitor s-au încheiat atunci când un mare om de litere, astăzi mort, mi-a scris, entuziasmat vizibil de calitatea operei pe care i-am trimis-o: „Îmi pare rău, dar nu am timp să citesc așa ceva”. Sunt convins că și-a făcut timp, câteva luni mai târziu. Apoi au constatat decesul.