Sunt un tip comod. Ca să înțelegeți cât de comod, imaginați-vă că mi-am găsit prietenii din copilărie, concetățeni deloc invizibili, pe Facebook. Dacă s-ar putea efectua operațiunea și în provincie, mi-aș comanda pâine, salam și alte chestii sănătoase (pre)destinate halelii direct de la o alimentară online. Chiar dacă prietenul meu, curierul, atunci când are treabă pe la mine, capătă o culoare vânătă. Și îi dau bacșiș, jur. Sunt atât de comod, încât, pentru a fi servit corespunzător, mituiesc.
Ultima mită (se pune?) a fost la frizer. I-am dat unei tanti 2 lei în plus, pentru faptul că a muncit asiduu, dându-i drăgălașului meu cap aspectul unui hol de bloc. Plin de scări, adică. Bine, recunosc, pe asta am descoperit-o acasă. La frizerie, oglinda mă făcea mai urât decât m-a făcut mama (imposibil, vor spune unii, bulangii dom'le). Dar ascundea cărările multiple trasate pe chelia subsemnatului. Văzând bacșișul, frizerița m-a privit cu tristețe. Probabil că a gândit: „Ce generos este domnul ăsta, mi-a dat atâția bani, când se vede clar că e un pârlit tuns nașpa..."
Să nu credeți că e o frizeriță nouă. Nu, mă pocește cu talent de câțiva ani. Doar că sunt prea comod să îi spun ceva de rău sau să îmi caut alt prestator de servicii chelitoare.
Aș fi în stare să îl mituiesc, cu un gest leneș, și pe motanul de sub balcon. Cel care este în călduri de câteva luni. Non-stop. Urlă a jale în fiecare noapte. Dar nu încerc să îl mituiesc, deoarece nesimțitul nu vrea bani, ci, probabil, niscai favoruri pidosnice. Aș putea, totuși, să i-l prezint pe vecinul care mi-a zgâriat mașina. Doar că sunt prea comod pentru meseria de codoș (inter)special.
Am scris aceste rânduri plin de lene. Desigur, vă fac un serviciu oferindu-vă o așa capodoperă. Mă gândesc, însă, la un lucru: vouă nu vă e lene să (mă) citiți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu