Întârziatul Indiana Jones

Cochetez de o viață cu poezia. Lucru care o enervează cumplit. Pe ea, pe poezie (onorabili tovarăși, fiți atenți, vă rog). Mă dedau, uneori, și la mici proze. Perversiuni condamnabile, desigur. Îmi place să cred că sunt un autor complex. Și am o părere bunicică despre mine. Nu o împărtășește nimeni, desigur, dar știți cum e lumea. Rea.

Invidioși pe succesele mele de sertar, câțiva neaveniți mi-au spus: „Bine, mă, dacă tu te crezi scriitor, de ce nu publici nicăieri?". Am contracarat cu o lovitură directă, dându-mă drept neînțeles, victimă a nimicniciei acestui secol. Și mințind că nici nu mă interesează să public pe undeva. Că scriu pentru mine.

Cunoscătorii știu că o așa gogonată formulare nu mai ține nici la copiii de grădiniță (pe care încep să îi suspectez că au ceva mai multă minte decât posed eu). Normal că vreau să fiu publicat, să mă scald în bani și glorie, dar încă nu am fost descoperit. Aștept și eu, răbdător, un Indiana Jones al literaturii să năvălească în apartamentul meu și să mă ducă, forțat, dacă va fi nevoie, pe culmile faimei.

Doar că, la cum se profilează lucrurile, voi fi, cel mai (puțin) probabil, descoperit prin simpla deshumare, la ceva timp după ce îmi voi fi încheiat socotelile cu viața, fie ea și literară. În consecință, vă sugerez să mă citiți cu luare aminte. Nu se știe când voi deveni celebru și bogat, iar voi vă veți putea lăuda: „L-am cunoscut, Horatio (citat din Shakespeare, Hamlet, adică sunt și cult). Mă chinuiam să îi descifrez scrisul pe un blog". Vă asigur că, astfel, veți deveni mult mai importanți în cercul vostru de prieteni, chiar dacă veți atrage numai priviri încărcate de milă.

Până la urmă, valoarea cuiva este dată de ceea ce citește (ce-am mai adus-o din condei). Iar valoarea scriitorului nedescoperit este direct proporțională cu aceea a vinului vechi. Sau a oțetului? Nu mai știu. Ce vreți, sunt un geniu care-l așteaptă pe Indiana Jones, deci e clar că nu știu mai nimic...