În curtea şcolii

Vă propun un mărunt exerciţiu: încercaţi să vă aduceţi aminte de anii de şcoală. De colegii din clasă. De tipul sfrijit şi speriat şi de bătăuşul care îl pocea cum îl prindea. Cam această imagine am avut-o în această seară. Un Geoană timorat şi un Băsescu frecându-şi mâinile cu un rânjet prevestitor de mardeală.

Tot ca la o bătaie în curtea şcolii, în jurul celor doi s-au strâns vreo câţiva prieteni, cu feţe îngrijorate, şi o droaie de chibiţi, dornici să vadă lupta. Perverşi, unii chibiţi par a-l încuraja pe cel mai slab, dându-şi coate. Îl împing de la spate, asigurându-se că nu o rupe la fugă şi îl ţin bine, să nu se prăvălească la primii pumni încasaţi. Fără altă soluţie, sfrijitul se autosugestionează că poate face faţă. Încearcă să răspundă obraznic la provocările adversarului, să lovească sub centură, să îşi folosească în vreun fel mâinile care îi atârnă, tremurânde, pe lângă corpul contorsionat de teamă... Să îl învingă pe oponent cu propriile-i arme. Zadarnic. Zâmbitor şi încurajat de fiecare lovitură izbutită, bătăuşul îşi continuă morişca de ghionturi.

Dar e prea multă lume de faţă. Mardeiaşul nu poate încheia lupta cu un cap în gură, cum ar fi ispitit/obişnuit. Încearcă să-i dea caftelii un aspect pseudo-legitim, afirmând, eventual, că s-a apărat de mârşavele atacuri ale sfrijitului livid. Şi e în stare să şi jure că aşa a fost. Ar putea să jure referitor la orice, şi asta nu pentru că nu i-ar păsa dacă este descoperită o eventuală minciună, ci pentru că ştie să o aducă frumos din condei. Frumos pentru vârsta lui, de până în 14 ani. A mai fost el întrebat, în faţa întregii şcoli, dacă a lovit un copil. Conştient că i-a tras un dos de palmă sănătos, bătăuşul a formulat, cu o figură şmecheră: „Jur că nu l-am lovit cu pumnul nici în cap, nici în plex”...

S-a terminat lupta. Din punct de vedere al comportamentului, sfrijitul a ieşit învingător, fără îndoială, adesea preferând să stea cuminte sub ploaia de pumni. Dar nu-i aşa că nu contează? Mardeiaşii au fost întotdeauna iubiţi de vulg. Bătăuşul se va retrage rânjind şi hohotind zgomotos, conştient că rămâne cel mai popular puşti din şcoală. Pentru că nu este ca în filmele americane, unde cel învins devine învingător printr-un discurs (mai mult sau mai puţin) meşteşugit. În curtea şcolii, pe moment, contează doar urmele de pumni şi urmările acestora. Pe termen lung, însă, se va vedea. Băiatul sfrijit poate ajunge orice, poate chiar preşedinte, în timp ce bătăuşul poate avea o evoluţie dezamăgitoare, poate ajunge chiar să spele puntea pe vreo corabie cu berbecuţi, zâmbindu-i strâmb lui Hayssam. Cine ştie?

În altă ordine de dei, în această seară a avut loc confruntarea celor doi candidaţi la postul de preşedinte al României. Despre aceasta, însă, vom vorbi, poate, altă dată. :)